Sărută-mă!

(…) am coborît în burta clădirii naţionalului clujean, în studioul Euphorion ca să-l văd pe Emanuel Petran, un actor de cursă lungă într-un spectacol-monolog intitulat “Sărută-mă” pe-un text de Zografi şi-n regia lui Victor Olăhuţ. Nu este vorba despre sărutul lui Iuda dar tot oarece aluzii biblice se fac în text, mai exact se face aluzie la sărutul lui Iisus dat unui lepros, fără nicio reţinere, ceea ce niciun preot nu (prea…) ar fi în stare să facă… Textul lui Zografi este extrem de generos pentru un actor, registrele în care este scris sînt multiple, cu momente de dramatism şi momente de poezie dar şi superbe momente de un comic savuros, subtil, cu priză directă la public. Emanuel Petran (alături de regizor, bănuiesc) a descifrat (scenic) pînă-n cele mai mici amănunte textul, dibuindu-i valenţele şi scoţîndu-le perfect în evidenţă printr-un joc nuanţat, colorat, emoţionant adesea, provocator chiar, realizînd o comuniune excelentă cu spectatorii care se simt, la un moment dat, făcînd chiar parte din “decorul” textului, un decor viu, respirînd odată cu interpretul. Nu e uşor să captezi atenţia publicului, cînd joci aşa, de unul singur, merge primele minute, poate chiar mai mult, dar să-l ţii “în priză” pe spectator timp de o oră, e lăudabil.
(…) “Sărută-mă”, un spectacol de o oră care merită văzut de toţi iubitorii genului, indiferent de vîrstă ori sex.

Monodrama lui Vlad Zografi răstoarnă în tragic sensul jucăuş, erotic al îndemnului din titlu. Alt îndemn răstălmăcit. La antipodul drăgălirii dintre îndrăgostiţi. Sărută-mă e o dramă surdinizată care se petrece, nu pe scena strălucitoare a vieţii, ci la periferia ei. Sub ochii noştri şi totuşi nebăgată în seamă. O dramă pe cât de convingătoare în plan real, pe atât de puternic simbolică. E drama unui homeless, noul erou al timpurilor noastre. Un erou beckettian din seria celor ce-şi duc existenţa prin tomberoane de gunoi. Un marginal. Un refuzat, alungat brutal de la banchetul vieţii.

În zdrenţe, cu nelipsiţii saci din plastic şi cu salteaua pentru înnoptat legată cu sfoară, cu bube pe faţă şi mâini, pe scurt, o făptură hidoasă în adevăratul înţeles al cuvântului – aşa păşeşte Emanuel Petran pe scenă. Te sperii de el. Cum de a ajuns pe scenă nenorocitul îmbrăcat aşa, doldora de cartoane şi ambalaje, pe lângă care tocmai ai trecut pe trotuar înainte de a intra în sala de spectacol? Atât e de autentic Emanuel Petran. Dar el a pătruns pe scenă pentru a afla câte ceva din viaţa acestor dizgraţiaţi ai sorţii nebăgaţi în seamă, ocoliţi, dispreţuiţi.

Biografia lui se dezvăluie treptat, marcând etapele degradării şi însingurării. El retrăieşte momentele care i-au marcat existenţa într-o eşalonare emoţionantă a eşecurilor şi înfrângerilor. A refulărilor şi a repetatelor încercări de a se salva spiritual, respingând stigmatul izolării. Lepra simbolică aplicată de Vlad Zografi personajului sporeşte prăpastia căscată între el şi lumea din jur. Scenele se succed natural, cu acumulări elocvente de febră dramatică în concentraţie crescândă. Un punct culminant este atins în momentul evocării episodului din biserică, atunci când deznădăjduitul caută calea salvării spirituale prin credinţă. El îl conjură pe preot să-l binecuvânteze şi să-l sărute cum l-a sărutat Iisus pe lepros. Dar preotul îl evită, strecurându-se printre ceilalţi credincioşi “ca însuşi Dumnezeu”. Afirmaţia are rolul unei auto-flagelări, auto-anatemizări de o cruzime şi o durere fără margini. E, poate, ultimul stagiu al privirii neînduplecate în pustiul existenţial al fiinţei. Frigul iernii s-a instalat pretutindeni în sufletele egocentrice ale pământenilor. Sentimentul terifiant trăit de personaj e agrementat muzical cu acorduri din Antiprimăvara lui Vasile Şeicaru: Primăvară care-ai fost / Nu veni, n-ai niciun rost / Poţi să pleci, suntem reci / Iarnă ni-i pe veci.

Prestaţia lui Emanuel Petran e impecabilă, de excepţie, memorabilă chiar. Întotdeauna am crezut în jocul lui subtil, în felul în care îşi pregătea rolurile, dar în spectacolele de echipă, unele valenţe interpretative treceau neobservate. Focalizarea pe faţa lui, pe mimica lui, pe gestică şi mişcare pune în evidenţă marea lui sensibilitate în abordarea rolurilor de această factură, vorbeşte despre multiplele lui posibilităţi actoriceşti. Cadrul intim al spectacolului tip studio îl avantajează în mod deosebit. Aproape de public el comunică mai uşor, mai cald. Ca de la suflet la suflet. Se pare că tânărul regizor Victor Olăhuţ a intuit asta distribuindu-l în Sărută-mă de Vlad Zografi. L-a secundat cu minime artefacte scenice Ioana Olăhuţ.

Raul Chiş: Joci într-un one man show, piesa “Sărută-mă”. Cine a ales acestă piesă?

Emanuel Petran: Eu am ales-o, dar aş vrea să spun că poate este puţin mult spus one man show. One man show înseamnă un spectacol în care îţi etalezi mai mult calităţile tale actoriceşti,
neţinând cont neaparat de un text sau de o idee clară care să funcţioneze de la început până la
sfârşit. Aici este o piesă într-un act cu un destin clar al personajului.

Raul Chiş: Cine regizează piesa?

Emanuel Petran: Victor Olăhuţ şi pot să spun că am fost inspirat când l-am rugat să facă regia
pentru că, de fapt, aşteptările mi-au fost depăşite. Auzisem despre el lucruri bune de la facultate, dar nu îi văzusem niciun spectacol, nu ştiam ce poate să facă şi am fost foarte plăcut surprins.

Raul Chiş: Ce poţi să ne spui despre personajul pe care îl joci?

Emanuel Petran: Ca metaforă, face parte din familia personajelor marginalizate, a celor care sunt la periferia societăţii, a celor respinşi de către ceilalţi şi trebuie să recunosc, mă fascinează istoria personajelor ăstora. (…) Sunt exemple vii, am şi cunoscut de-a lungul vieţii o mulţime de personaje de genul acesta, am şi fost legat de câteva. Şi mă fascinează povestea lor, deşi aveau toate atuurile să facă ceva extraordinar în viaţă, au avut până la urmă un destin care i-a făcut… nu ştiu dacă să îşi rateze viaţa, poate că pentru ei nu e ratată, poate din punctul nostru de vedere e aşa, din punct de vedere social, al celorlalţi, dar poate pentru ei nu e ratată.

Raul Chiş: Te-a ajutat experienţa lor să întruchipezi un personaj?

Emanuel Petran: Da, şi povestea, amănunte care schimbă destinul unui om, lucruri mici sau poate la prima vedere insignifiante, dar care îţi schimbă viaţa, te fac să fii altcumva, să te comporţi altcumva, să ai un alt tip de contact cu ceilalţi.

Raul Chiş: Aţi avut deja premiera spectacolului “Sărută-mă”. A ajuns mesajul tău la public, ce ai simţit?

Emanuel Petran: Nu ar trebui să vorbesc eu despre asta, ar trebui să vorbească publicul, dar din câte am simţit cred că a fost foarte bine primit… Spectacolul şi-a atins scopul.

(Extras din articolul “Actorul clujean Emanuel Petran face teatru pe cont propriu! Prima piesă: “Sărută-mă”, în regia lui Victor Olăhuţ”)